Primăvara este mult mai frumoasă împreună cu colegii! ss slid mai jkl g ghdf dsf

Ziua Mondială a Poeziei

📚📖 Vineri, 21 martie 2025, am sărbătorit Ziua Mondială a Poeziei și am demonstrat, cu adevărat, că a fost „Timpul pentru Carte”, grație invitaților speciali, scriitorilor Dumitru Crudu, Maria Ivanov și invitatelor Felicia Negru și Butnaru Ludmila.
Dumnealor au susținut și un recital din creațiile proprii, iar actrița Ludmila Butnaru, un recital din poeziile A.Blandiana.
Elevii, cât și profesoarele de limba și literatura română, au participat în cadrul unui atelier master-class, s-au scris poezii, s-a dramatizat și s-au apreciat cele mai reușite creații, care vor fi publicate în Revista „Timpul” din România, ediția din Republica Moldova.
Aducem mulțumiri oaspeților de onoare pentru parteneriat, donația de carte, master-class și tuturor celor prezenți la acest eveniment !❤