
O școală în care valorile sunt trăite zi de zi este un loc în care copiii cresc frumos, învățând nu doar formule sau date istorice, ci mai ales cum să fie oameni. Aici se cultivă caracterul, se dezvoltă conștiința morală și se formează cetățeni implicați.

Decada educației pentru valorile naționale am finalizat-o cu un careu solemn unde întreaga comunitate școlară au intonat Imnul de stat al Republicii Moldova, s-au recitat poezii, s-au interpretat melodii, au fost oferite diplome și admirate frumoasele lucrări ale elevilor.

Prin promovarea valorilor în școală și în comunitate, pregătim generații care nu doar știu, ci și simt, înțeleg și acționează cu suflet. Pentru că viitorul se clădește pe cunoștințe, dar se susține prin caracter.