Primăvara este mult mai frumoasă împreună cu colegii! ss slid mai jkl g ghdf dsf

Servicii de prevenire și intervenție privind fenomenul de bullying în instituțiile de învățământ primar și secundar

 

Recent, cadrele didactice din instituția noastră, au participat în cadrul programului “Servicii de prevenire și intervenție privind fenomenul de bullying în instituțiile de învățământ primar și secundar”,organizat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în parteneriat cu Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC/NCCAP).

 

Activitatea a oferit participanților oportunitatea de a identifica și interveni eficient în cazurile de bullying, hărțuire și violență școlară, cât și de a-și consolida cunoștințele și competențele necesare pentru identificarea, prevenirea și gestionarea situațiilor de bullying, contribuind astfel la crearea unui climat educațional sigur și prietenos pentru toți elevii.

 

Adresăm sincere mulțumiri formatoarei CNPAC, Ana Lașcu, pentru profesionalismul, implicarea și informațiile valoroase oferite pe parcursul sesiunii. Apreciem contribuția d-ei la dezvoltarea continuă a cadrelor didactice și la promovarea unei culturi bazate pe respect, empatie și incluziune în comunitatea școlară.👏💐

 

#MEC
#CNPAC
#STOPBULLYING